Bătaia poate afecta dezvoltarea creierului unui copil în mod similar cu formele mai grave de violență, potrivit unui nou studiu condus de cercetătorii de la Harvard.

Cercetarea, publicată recent în revista Child Development, se bazează pe studiile existente care arată o activitate sporită în anumite regiuni ale creierului copiilor care au fost supuși la abuzuri, ca răspuns la indicii de amenințare.

Grupul a constatat că în cazul copiilor care au fost pălmuiți, aceștia au avut un răspuns neuronal mai mare în mai multe regiuni ale cortexului prefrontal (PFC), inclusiv în regiuni care fac parte din rețeaua de saliență. Aceste zone ale creierului răspund la indicii din mediul înconjurător care tind să aibă consecințe, cum ar fi o amenințare, și pot afecta luarea deciziilor și procesarea situațiilor.

“Știm că acei copii ale căror familii folosesc pedeapsa corporală sunt mai predispuși să dezvolte anxietate, depresie, probleme de comportament și alte probleme de sănătate mintală, dar mulți oameni nu se gândesc la bătaie ca la o formă de violență”, a declarat Katie A. McLaughlin, profesor asociat John L. Loeb de științe sociale, director al Laboratorului de stres și dezvoltare din cadrul Departamentului de psihologie și cercetător principal al studiului. “În acest studiu, am vrut să examinăm dacă există un impact al bătăii la palmă la nivel neurobiologic, în ceea ce privește modul în care se dezvoltă creierul”.

Potrivit autorilor studiului, pedeapsa corporală a fost legată de dezvoltarea problemelor de sănătate mintală, anxietate, depresie, probleme de comportament și tulburări legate de consumul de substanțe. Iar studii recente arată că aproximativ jumătate dintre părinții din studiile americane au raportat că și-au bătut copiii în ultimul an și o treime în ultima săptămână. Cu toate acestea, relația dintre bătaie și activitatea cerebrală nu a fost studiată anterior.

McLaughlin și colegii ei – inclusiv Jorge Cuartas, primul autor al studiului și doctorand la Harvard Graduate School of Education, și David Weissman, cercetător post-doctoral în cadrul Laboratorului de stres și dezvoltare al Departamentului de Psihologie – au analizat datele unui studiu amplu efectuat pe copii cu vârste cuprinse între trei și 11 ani. Aceștia s-au concentrat asupra a 147 de copii cu vârste în jur de 10 și 11 ani care fuseseră pălmuiți, excluzând copiii care au suferit și forme mai grave de violență.

Fiecare copil a stat întins într-un aparat RMN și a privit un ecran de calculator pe care erau afișate diferite imagini cu actori care făceau fețe “înfricoșătoare” și “neutre”. Un scaner a captat activitatea cerebrală a copilului ca răspuns la fiecare tip de față, iar aceste imagini au fost analizate pentru a determina dacă fețele au declanșat modele diferite de activitate cerebrală la copiii care au fost pălmuiți în comparație cu cei care nu au fost pălmuiți.

“În medie, la nivelul întregului eșantion, fețele înfricoșătoare au provocat o activare mai mare decât fețele neutre în multe regiuni ale creierului… iar copiii care au fost plesniți au demonstrat o activare mai mare în mai multe regiuni ale PFC la fețele înfricoșătoare în raport cu cele neutre decât copiii care nu au fost plesniți niciodată”, au scris cercetătorii.

În schimb, “aici nu au existat regiuni ale creierului în care activarea la fețele temătoare în raport cu cele neutre să difere între copiii care au fost abuzați și copiii care au fost pălmuiți”.

Constatările sunt în concordanță cu cercetări similare efectuate pe copii care au suferit violențe grave, sugerând că “deși s-ar putea să nu conceptualizăm pedeapsa corporală ca fiind o formă de violență, în ceea ce privește modul în care răspunde creierul unui copil, nu este atât de diferită de abuz”, a spus McLaughlin. “Este mai mult o diferență de grad decât de tip”.

Cercetătorii au declarat că studiul este un prim pas spre o analiză interdisciplinară ulterioară a efectelor potențiale ale bătăii cu palma asupra dezvoltării creierului copiilor și a experiențelor trăite.

“Aceste constatări s-au aliniat cu previziunile din alte perspective privind consecințele potențiale ale pedepselor corporale”, studiate în domenii precum psihologia dezvoltării și asistența socială, a spus Cuartas. “Prin identificarea anumitor căi neuronale care explică consecințele pedepselor corporale în creier, putem sugera în continuare că acest tip de pedeapsă ar putea fi dăunător pentru copii și avem mai multe căi de explorare a acesteia.”

Cu toate acestea, ei au remarcat că descoperirile lor nu se aplică la viața individuală a fiecărui copil.

“Este important să luăm în considerare faptul că pedeapsa corporală nu are același impact asupra fiecărui copil, iar copiii pot fi rezilienți dacă sunt expuși la potențiale adversități”, a spus Cuartas. “Dar mesajul important este că pedeapsa corporală este un risc care poate crește potențialele probleme pentru dezvoltarea copiilor și, urmând un principiu de precauție, părinții și factorii de decizie politică ar trebui să lucreze pentru a încerca să reducă prevalența acesteia.”

În cele din urmă, a adăugat McLaughlin, “sperăm că această descoperire poate încuraja familiile să nu folosească această strategie și că poate deschide ochii oamenilor asupra potențialelor consecințe negative ale pedepselor corporale în moduri la care nu s-au gândit până acum.”

Sursa textului aici